Echipajul de jandarmi aflat în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe raza municipiului Focșani a observat într-o stație de autobuz trei bărbați care consumau băuturi alcoolice, în imediata apropiere a unei biserici, unde era în desfășurare slujba de Bobotează, la care participa un număr mare de persoane. După interceptarea și legitimarea acestora, s-a procedat la efectuarea controlului corporal. Cu acest prilej, s-a constatat faptul că unul dintre bărbați avea asupra sa un cuțit cu lama de aproximativ 30 de centimetri, iar altul un spray cu piper.
În cauză au fost întocmite actele premergătoare dosarului penal conform prevederilor articolului 372 din Codul Penal, persoanele fiind conduse la sediul Poliției Municipiului Focșani pentru continuarea verificărilor. (IJJ Vrancea)