Doliu în comunitatea din municipiul Tecuci și în mediul educațional din Galați. Directorul Școlii ”Iorgu Iordan” din Tecuci și-a găsit sfârșitul vineri seară, în accidentul de pe E85, pe raza comunei Pufești. ”Timpul s-a oprit pentru colegul nostru, Cristian Stănilă, profesor de geografie și director al Școlii Gimnaziale „Iorgu Iordan” Tecuci, un om dedicat școlii, care mai avea foarte multe de realizat. Echipa Inspectoratului Școlar Județean Galați este alături de familia îndurerată și de comunitatea școlară. Dumnezeu să îl odihnească! Condoleanțe!”, a scris, pe Facebook, Inspectoratul Școlar Județean Galați. Mesajele de condoleanțe au umplut rețele de socializare.
Reamintim că vineri seară, în jurul orei 18:00, s-a produs un accident de circulație pe DN2-E85, pe raza comunei Pufești. În accident au fost implicate două tiruri și un autoturism. Acesta din urmă a fost, practic, strivit între cele două autotrenuri. Șoferul, în vârstă de 37 de ani, nu a avut nicio șansă.