Duminică, în etapa a patra a fazei play-off a Ligii 1 (liga secundă) de baschet masculin, CSM Focșani 2007 a evoluat în deplasare, cu ABC Laguna București. Jocul a fost dominat de gazde, care au câștigat la scor 3 sferturi din 4. Și-au permis un respiro după pauză, astfel că baschetbaliștii antrenați de Florin Munteanu au câștigat sfertul al treilea, prea puțin pentru a emite pretenții la un rezultat pozitiv. Astfel, ABC Laguna București – CSM Focșani 2007, scor final 76-45 (22-4, 21-10, 10-23, 23-8). Pentru echipa focșăneană urmează două meciuri pe teren propriu, până în sărbătorile de Paști. Mai întâi în 13 aprilie, cu CSM Târgu Jiu, și apoi cu CSU ASE București, pe 18 aprilie.
Baschet masculin: Focșaniul, înfrângere la scor în play-off
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -