În cursul nopții trecute, în jurul orei 23:30, polițiștii Serviciului Rutier au depistat în trafic un bărbat, în vârstă de 30 de ani, în timp ce conducea un autoturism pe DN2-E85, în localitatea Golești, deși se afla sub influența băuturilor alcoolice. Polițiștii l-au testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 1,50 mg/L alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la o unitate medicală unde i-au fost prelevate mostre biologice de sânge, în vederea stabilirii alcoolemiei. (IPJ Vrancea)