De astăzi se ieftinesc biletele de călătorie pentru un număr de peste 130 de trenuri. Ieftinirea se încadrează între 10% și 50%. Astfel, la peste 130 de trenuri InterRegio se aplică tarife mai mici, aferente rangului de tren Regio, atât la bilete cât şi la abonamente. La toate trenurile IR la care se aplică oferta tarifară R pentru călătoria la clasa a 2-a, rezervarea locului este obligatorie. Valoarea tichetului de rezervare (clasa a 2-a) este de un 1 leu. Excepție fac posesorii de abonamente la trenuri R care circulă cu aceste trenuri IR la clasa a 2-a, neavând obligativitatea rezervării locului. În cazul în care se dorește loc rezervat, se plătește tariful de rezervare în valoare de 1 leu. Pentru călătoria la clasa 1, se achită integral diferențele tarifare și rezervarea locului la tarif de IR clasa 1.
Abonamentele la trenurile Regio sunt valabile și la trenurile InterRegio fără loc rezervat. În cazul în care se solicită loc rezervat, se vor achita integral diferențele tarifare (IR – R și tichet loc).
Exemple:
– La trenul IR 1634, un bilet de călătorie la clasa a 2-a pe ruta Brașov – București costă 25,20 lei în loc de 48,90 lei.
– La trenul IR 1634, un bilet de călătorie la clasa a 2-a pe ruta Brașov – București costă 25,20 lei în loc de 48,90 lei.
– La unele trenuri Interregio care circulă între București – Craiova și retur, un bilet costă 30,50 lei în loc de 60 lei.
În plus, la unele trenuri InterRegio de pe rutele Bucureşti –Galaţi, Galaţi – Buzău, Braşov – Iaşi, Oradea – Cluj Napoca, Cluj-Napoca – Salonta şi retur, preţurile biletelor de clasa a 2-a, la tarif întreg (adult şi copil), sunt reduse procentual cu 10% – 35%. La toate trenurile IR la care se aplică reducerile procentuale, rezervarea locului este obligatorie, valoarea tichetului de rezervare fiind de 3,9 lei.
Exemple: la trenurile IR 1531, IR 1532, IR 1533, IR 1534, IR 1535, IR 1536, un bilet de călătorie Oradea – Cluj Napoca este redus cu 30% și costă 32,35 lei, în loc de 44,50 lei. Toate tarifele menţionate includ şi tariful de rezervare a locului.
Compania CFR Călători anunță că reducerile sunt valabile până pe data de 10 iunie 2017.