Biroul Electoral Central a respins, astăzi, constituirea Alianței Dreapta Unită, formată de USR, PMP și Forța Dreptei. Decizia BEC a pornit de la o contestație depusă de PSD și a avut ca obiect litigiul privind președintele legal al PMP: Eugen Tomac sau Cristian Diaconescu. Ambii politicieni se revendică drept președinte al PMP, iar disputa este, încă, în instanță. Protocolul de constituire a Alianței Dreapta Unită a fost semnat de Eugen Tomac.
Prin intermediul unui comunicat de presă, Alianța Dreapta Unită consideră abuzivă decizia BEC. Cele 3 partide anunță că vor contesta decizia la Înalta Curte de Casație și Justiție. „Le este frică de Dreapta Unită. PSD-PNL vor să ne scoată de pe buletinul de vot pentru că le este frică de votul românilor. Vom merge la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi ne vom lupta pentru drepturile noastre şi pentru viitorul pe care îl merită România. Vom continua să luptăm pentru o Românie fără corupţie, fără abuzuri şi fără frică. Lupta pentru o Românie Modernă este mai puternică ca niciodată”, afirmă preşedintele USR, Cătălin Drulă.
Cele 3 formațiuni susțin că Eugen Tomac este liderul legitim al PMP, ales în 2022, la un congres validat de Tribunalul Bucureşti. Pe 2 februarie 2024, acelaşi Tribunal Bucureşti a dispus biroului partidelor politice să înregistreze rezultatul ultimului congres PMP. Această decizie este executorie, însă nu este pusă în aplicare. „PSD vrea doar concurenţi controlaţi, unii pe listă cu ei, iar alţii care cântă la aceleaşi tribune unde partidul stat este în tot şi în toate. Ne-au tăiat abuziv finanţarea, ne-au scos din secţiile de vot, ne-au ameninţat şi cerut să nu candidăm, iar acum, în semn de disperare, au hotărât să interzică „Dreapta Unită”. Asemenea atacuri barbare întâlnim doar în regimul Puţin şi Lukaşenko. Partidul stat atacă într-un mod sălbatic opoziţia democratică din România. PSD doreşte să elimine opoziţia din alegeri prin îngrădirea dreptului sacru în democraţie de a alege şi a fi ales. Nu vom ceda, suntem hotărâţi să mergem mai departe, luptăm pentru românii care nu vor că România să rămână o ţară la cheremul baronilor roşii”, a declarat Eugen Tomac, preşedintele PMP. La rândul lor, liderii Forța Dreptei au transmis că decizia BEC ”este un demers bazat eminamente pe umorile politice ale PSD, menit să împiedice cele trei partide să participe la alegerile din 9 iunie ca o alianţă puternică de dreapta, o alternativă reală la actuala putere. Majoritatea politică din Biroul Electoral Central a ignorat cu desăvârşire toate argumentele legale invocate, orbită de obsesia de a bloca ilegitim, prin orice mijloace, partidele politice de Opoziţie în procesul electoral. Acest lucru dovedeşte justeţea cauzei pe care o apără partidele din alianţa Dreaptă Unită şi faptul că formaţiunile care controlează majoritatea în BEC se tem de perspectiva susţinerii pe care ar putea-o obţine USR, PMP şi Forţa Dreptei, prin vot, în alegeri.”, a transmis și Forța Dreptei.