Biroul Electoral de Circumscripție Nr.41 Vrancea a reluat operațiunea de completare a biroului electoral cu reprezentanții partidelor politice, organizațiilor cetățenilor aparținând minorităților naționale, alianțelor politice și alianțelor electorale care participă la alegeri, altele decât cele parlamentare. Măsura a fost impusă de Biroul Electoral Central care a admis contestațiile formulate de Partidul România Unită și Partidul Mișcarea Populară. Astfel, prin decizia BEC, s-a dispus anularea procesului-verbal privind modalitatea de completare a Biroului Electoral de Circumscripție Nr.41 Vrancea încheiat în data de 2 noiembrie și refacerea operațiunii de completare a Biroului Electoral Județean cu luarea în considerare și a reprezentanților PRU și PMP. Pe 2 noiembrie, dintre cele 6 formațiuni neparlamentare care au depus liste complete de candidați în județul nostru, doar 4 fuseseră admise cu reprezentanți în Biroul Electoral de Circumscripție (PV, PER, PSR, ANR), celelalte două fiind respinse (PRU și PMP) pe motiv că ar exista contestații în instanță la adresa lor. Operațiunea de completare a Biroului Electoral de Circumscripție Nr.41 Vrancea a fost contestată și de Uniunea Salvați România (cu liste incomplete de candidați), dar solicitarea USR a fost respinsă de BEC.
Prin urmare, astăzi s-a refăcut operațiunea de completare a Biroului Electoral de Circumscripție Nr.41 Vrancea. Dintre cele 6 formațiuni politice neparlamentare cu liste complete de candidați s-au ales, prin tragere la sorți, 4 partide care vor avea reprezentanți în biroul județean. Acestea sunt Partidul Verde, Partidul România Unită, Partidul Alianța Noastră România și Partidul Ecologist Român. Astfel, în acest moment, Biroul Electoral de Circumscripție Nr.41 Vrancea are o componență completă: 3 judecători (Silvica Bucur-președinte, Mariana Croitoru-locțiitor, Rodica Neagu-membru), reprezentant Autoritatea Electorală Permanentă (Oana Raiu), 5 reprezentanți ai partidelor parlamentare (PSD-Mihaela Vasilescu, PNL-Luminița Nicolau, ALDE-Constantin Curcudel, UNPR-Daniel Băjănaru, UDMR-Cristina Stoica), 4 reprezentanți ai partidelor neparlamentare (PV- Stan Manea, PRU-Corina Mania, ANR-Aurel Butnaru, PER-Ionuț Dănilă), în total 13 membri.