Premierul Florin Cîțu a făcut astăzi un apel către Biserică pentru a susține campania națională de vaccinare împotriva COVID-19, mai ales în rândul populației din mediul rural. După declarația șefului Guvernului, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a transmis că ajutorul Bisericii în ceea ce priveşte campania de informare a populației există deja, prin broşura cu informaţii pe care preoţii o popularizează cu toate ocaziile. ”Ajutorul Bisericii există şi se (va) traduce prin transmiterea din partea clericilor spre credincioşi a informaţiilor cuprinse în broşura „Vaccinarea împotriva COVID-19 în România. Gratuită. Voluntară. Sigură”, material oficial informativ pe care toate cultele religioase l-au primit in ianuarie de la Secretariatul de Stat pentru Culte. Conţinutul acestei broşuri este deja cunoscut de preoţi. Ei îl comunică credincioşilor în diferite ocazii. Aşa au fost şi sunt îndemnaţi, inclusiv de Patriarhia Română. Este ceea ce pot face reprezentanţii cultelor. Biserica Ortodoxă Română şi-a exprimat şi a reiterat frecvent poziţia sa favorabilă vaccinării, salutând cu bucurie apariţia vaccinurilor anti-Covid”, a explicat reprezentatul Patriarhiei.
Mai mult, Vasile Bănescu a dezvăluit faptul că el s-a vaccinat, considerând că este cea mai bună decizie pe care o poate lua pentru sănătatea sa. ”Personal pledez cu toată convingerea pentru implicarea fiecăruia dintre noi în acest act firesc de informare onestă cu privire la o problemă acută şi majoră care ţine nu doar de sănătatea personală, ci şi de cea comunitară. În calitatea temporară de persoană publică, îi îndemn personal pe cei ce încă ezită, să se informeze cât mai atent şi din surse sigure cu privire la beneficiile vaccinului şi, în urma consultării cu medicul de familie, să ia decizia cea mai bună pentru sănătatea lor şi a celor dragi. Eu am ales să o fac, vaccinându-mă.”, a precizat purtătorul de cuvânt al Patriarhiei.