Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a decis ca, până la 1 iunie, să nu se facă împărtășanie în grup. În schimb, la cerere, credincioșii pot fi împărtășiți individual, pentru că biserica nu acceptă pahar și linguriță de unică folosință, așa cum au cerut autoritățile.
„Întrucât, în timp de pandemie, autoritățile sanitare propun Bisericii noi forme de împărtășire euharistică (pahar și linguriță de unică folosință), credincioșilor prezenți la Sfânta Liturghie li se va explica faptul că, potrivit hotărârii Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din data de 11 mai 2020, Biserica noastră nu poate accepta aceste propuneri nici în vreme de pandemie. Prin urmare, în timpul Sfintei Liturghii nu se mai practică împărtășirea comună (în grup) a credincioșilor, până la data de 1 iunie 2020. În această perioadă, vor fi consultate celelalte Biserici Ortodoxe privind modalitatea de împărtășire comună a credincioșilor în cadrul Sfintei Liturghii, pe durata pandemiei. Însă, în caz de strictă necesitate, credincioșii mireni ortodocși se pot împărtăși individual (nu în grup și nu în același timp), în alt moment al zilei, după Spovedania individuală în biserică. Momentul Spovedaniei și al Împărtășaniei individuale va fi stabilit împreună cu preotul paroh sau preotul duhovnic al parohiei”, se menționează într-un document semnat de PF Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, credincioșii bolnavi pot fi împărtășiți individual, la domiciliu sau la spital, ca și până acum.