duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăAdministratieBugetarii și concediile

Bugetarii și concediile

Salariații din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare aflați în situația în care au lipsit de la serviciu un întreg an calendaristic, fiind în concedii medicale sau în concedii fără plată, vor putea beneficia de concediul de odihnă anual. În cazul în care perioadele de concedii medicale și de concedii fără plată au fost de 12 luni sau mai mari și s-au întins pe doi sau mai mulți calendaristici consecutivi, salariații au dreptul la un singur concediu de odihnă acordat în anul reînceperii activității, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care au lipsit de la serviciu. Modificările legislative survin ca urmare a unei Hotărâri de Guvern, prin care se revizuiește HG nr.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare.
Prin hotărârea adoptată, durata concediului de odihnă anual nu va mai fi condiționată de durata concediilor medicale sau fără plată, iar România se conformează directivelor europene privind anumite aspecte ale organizării timpului de lucru. Comisia Europeană consideră că legislația națională din Codul Muncii din România și din HG 250/1992 nu poate fi considerată ca fiind compatibilă cu directiva europeană în domeniu și a invitat Guvernul României să prezinte observațiile necesare. Urmare acestei solicitări, România a realizat demersurile legislative de modificare și completare a Legii nr.53/2003 – Codul muncii, republicată, cu modificările și completările ulterioare.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu