Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede că Guvernul trebuie să stabilească, prin hotărâre, până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, zilele de muncă pentru care se acordă zile libere, care preced și care succed sărbătorile legale. Acest act normativ completează art. 139 din Codul muncii. „Până la data de 15 ianuarie a fiecărui an, se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, pentru personalul din sistemul bugetar, zilele lucrătoare pentru care se acordă zile libere, zile care preced şi/ sau care succed zilelor de sărbătoare legală în care nu se lucrează, precum şi zilele în care se recuperează orele de muncă neefectuate”, se stipulează în noul act normativ.
Astfel, Guvernul nu mai poate da zile libere în cursul anului, în funcție de criterii obiective sau subiective sau în urma unor negocieri sau interese electorale. Totul trebuie stabilit încă din primele zile ale anului. În următoarea jumătate de an, bugetarii așteaptă o minivacanță la mijlocul lunii august. Data de 15 august, care pică într-o zi de joi – Adormirea Maicii Domnului – este zi nelucrătoare prin lege, iar oamenii așteaptă ca Guvernul să declare și data de vineri, 16 august, drept zi liberă, pentru a face legătura cu zilele de weekend. De asemenea, la iarnă, pentru că zilele nelucrătoare de Crăciun – 25 și 26 decembrie – pică miercuri și joi, bugetarii așteaptă ca și vineri, 27 decembrie, să fie declarată zi liberă, prin HG. La fel și după Anul Nou – miercuri, 1 ianuarie, și joi, 2 ianuarie, sunt zile libere, prin lege, iar așteptarea este ca Guvernul să stabilească drept zi liberă și data de 3 ianuarie, vineri, pentru a face legătura cu sfârșitul de săptămână.