miercuri, octombrie 30, 2024
AcasăActualitateCa păduchele în frunte: Oprişan s-a jucat de-a pompierul la Club Colectiv

Ca păduchele în frunte: Oprişan s-a jucat de-a pompierul la Club Colectiv

Preşedintele Consiliului Judeţean Vrancea, Marian Oprişan a postat sâmbătă seara un mesaj pe Facebook în care precizează că a ţinut să fie prezent la locul tragediei pentru a da o mână de ajutor. Cei care l-au văzut spun că și-a făcut apariția odată cu nefericitul ministru de Interne, Gabriel Oprea. În mesajul postat pe pagina de socializare Oprișan cere pedepsirea vinovaţilor.

„Am fost acolo să ajut şi sufletul meu a murit momente întregi alături de ei. O tragedie care nu trebuie să se mai repete niciodată, cu orice preţ. Vreau ca vinovaţii să plătească şi pedeapsa lor să fie exemplară pentru toţi cei care încalcă legea. Condoleanţe familiilor! Dumnezeu să ne ajute!”, a scris Oprişan pe Facebook.

Cum era de așteptat, postarea a stârnit comentarii din partea admiratorilor, dar și criticilor ”preşedintelui vrâncenilor”.

„Asigurarea venita din gura cuiva care face parte din sistem nu valoreaza doi bani. Pacat de sufletele pierdute care poate puteau schimba ceva”, scrie  o tânără, în timp ce Oprişan spune că în Vrancea nu se va întâmpla niciodată aşa ceva, pentru că a dat el ordin să se verifice toate localurile.

Este arhicunoscut faptul că şeful CJ Vrancea şi al PSD Vrancea, Marian Oprişan, stă mai mult pe la Bucureşti în ultimii ani, fiind, de multe ori, surprins de presa centrală în localurile bucureştene, alături de diverşi oameni de afaceri controversaţi şi însoţit de diverse domnişoare.

 


ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu