Tinerii care au călătorit în seara zilei de 27 iulie a.c. înspre litoralul românesc, precum și către alte destinații, tranzitând județul Vrancea, au beneficiat de o serie de sfaturi primite din partea polițiștilor.
Astfel, în intervalul orar 22.00 – 00.00, polițiștii vrânceni, alături de reprezentanți ai Inspectoratului de Jandarmi Județean Vrancea și ai Centrului de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea au abordat atât călătorii din trenuri cât și pe cei care așteptau pe peronul gării, discutând cu aceștia despre pericolul consumului de droguri.
Consecințele consumului de alcool și substanțe psihoactive au fost aduse în atenție, în special tinerilor, fiind oferite, totodată, materiale preventive pe această temă.
Polițiștii au evidențiat faptul că relațiile cu prietenii și familia sunt primele care suferă o deteriorare majoră în viața consumatorilor de droguri.
De aceea, mesajul transmis tuturor a fost că ne putem distra și fără să consumăm droguri. (Sursa: IPJ Vrancea)