duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateCalificare la semifinale pentru minivolei

Calificare la semifinale pentru minivolei

Pe  28 si 29 ianuarie 2017 a avut loc la Focșani ultimul turneu din
seria B la minivolei, fete.  In acest turneu, desfășurat în sala
Liceului cu Program Sportiv din Focșani, echipa de minivolei LPS-CSM
2007, Focșani, antrenată de dl prof. Petrică Damian, a pierdut
sâmbătă cu 1-3 un meci cu liderul grupei, CSS Bacău, după un meci
intens disputat (25-27, 25-16, 24-26, 21-25), dar a reușit duminică o
victorie cu 3-0 cu ACS Sport Plus Brăila. La finalul celor 4 turnee
echipa din Focșani a reușit să se califice la turneul semifinal de pe
locul al doilea în grupă.

Campionatul de mini-volei este organizat de către Federația Română
deVolei cu sprijinul Ministerului Educației şi al Asociațiilor
Județene de Volei prin comisiile locale şi  cluburile sportive cu
secţii de volei.

Turneele semifinale se vor organiza în perioada 11.03 – 12.03.2017,
în 8 localități din țară, desemnarea localităţilor care vor
găzdui turneele din faza semifinală urmând să aibă loc în data de
21.02.2017, ora 17.00, la sediul Federației române de volei.  Anul
trecut echipa de minivolei din Focșani a terminat pe primul loc la
turneul semifinal de la Iași si s-a calificat la turneul final,
desfășurat la Craiova, terminând pe locul 7 la nivel național.

Echipa care a jucat la Focșani e formată din Flavia Maria Obodariu
-căpitanul echipei, Alessia Sima, Alessia Dima, Elena Diana Bozbici,
Andreea Elena Grigoraș, Andra Ramona Nicolescu, Andra Damaschin, Irina
Pârâiac, Elena Sandu, Ioana Bădin și Maria Părpăuță.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu