Astăzi, 11 iunie a.c., în Piața Unirii din Focșani, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vrancea au lansat campania – Tu poți spune stop violenței în familie! Noi te susținem!. Campania se va desfășura în județul Vrancea, atât în mediul urban cât și în mediul rural, în perioada iunie-noiembrie 2021 și are drept scop diminuarea riscului victimal în rândul persoanelor potențiale victime ale infracțiunilor de violență comise în mediul familial. Mesajele campaniei vor fi transmise prin acțiuni cu caracter informativ-preventiv și prin intermediul pliantelor. Proiectul a fost inițiat de Inspectoratul de Poliție Județean Vrancea- Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității în parteneriat cu Școala de Șoferi Scorpion, cu sprijinul cărora au fost editate 10.000 pliante pentru susținerea campaniei.
Prin activitatea organizată cu ocazia lansării campaniei s-a dorit conștientizarea cetățenilor cu privire la efectele dramatice ale violenței în familie în special atunci când victime sunt copiii. Polițiștii au discutat cu adulți și minori pe tema violenței domestice, le-au înmânat pliante și le-au transmis recomandări preventive. Totodată, trecătorii au fost invitați să scrie pe baloane, la alegere, mesajele lor împotriva violenței sau mesaje de apreciere pentru membrii familiei. Recomandări pentru prevenirea și gestionarea violenței intrafamiliale
Ce face o victimă a violenţei intrafamiliale dacă agresiunea a fost fizică:
– Sună la 112 şi cere sprijin dacă viaţa şi sănătatea îți sunt puse în pericol!
– Solicită consultul medico-legal şi eliberarea unui certificat constatator!
– În cazul unei agresiuni sexuale, nu îți schimba hainele şi nu te spăla, pentru a nu distruge probele necesare medicilor legişti!
– Dacă este chemată poliţia la domiciliu pentru constatarea unei agresiuni şi obiectele sunt răvăşite, sunt pete de sânge, nu face ordine deoarece poliţiştii trebuie să observe locul faptei aşa cum este!
Ce trebuie să faci după un episod cu violență intrafamilială?
– În cazul conflictelor familiale, poliția poate acționa în urma depunerii unei sesizări scrise de victimă sau de un martor la sediul unității de poliție sau în urma unui apel la SNUAU 112, a unei sesizări verbale făcute direct către polițiști!
– Polițiștii pot emite un ordin de protecție provizoriu pentru o perioadă de 5 zile, atunci când constată că există un risc iminent ca viața, integritatea fizică sau libertatea unei persoane să fie puse în pericol.
– Totodată, instanța de judecată poate dispune la solicitarea unei persoane a cărei viață, integritate fizică sau libertate sunt puse în pericol, un ordin de protecție împotriva agresorului, a cărui durată nu poate depăși 6 luni.
Important pentru agresori!
Prin lege, violența intrafamilială se pedepsește conform art. 199 din Noul Cod Penal. Infracțiunile de omor, omor calificat, loviri sau alte violențe, vătămare corporală și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte săvârșite asupra unui membru de familie, sunt pedepsite mai aspru, limita maximă a acestor pedepse majorându-se cu o pătrime!
- Nu fi agresiv fizic sau prin limbaj! Poți transforma căminul familial într-unul al terorii!
- Abuzurile creează traume în rândul membrilor familiei! Violențele în familie pot reprezenta pentru minorii aflați în întreținere debutul unor comportamente infracționale!
- Nu încercați să rezolvați un conflict prin violență și analizați riscurile la care vă expuneți!
- Printr-un ordin de protecție provizoriu emis de poliție/ordin de protecție emis de instanța de judecată, poți fi evacuat din locuința comună!
- Obligațiile și interdicțiile dispuse prin ordinele de protecție provizorii devin obligatorii imediat după emiterea acestora, fără somație și fără trecerea vreunui termen!
- Încălcarea oricăreia dintre măsurile dispuse (obligarea agresorului la păstrarea unei distanțe minime determinate față de victimă, față de membrii familiei acesteia, ori față de reședința, locul de muncă sau unitatea de învățământ a persoanei protejate; interzicerea oricărui contact, inclusiv telefonic, prin corespondență sau în orice alt mod, cu victima; obligarea agresorului de a preda poliției armele deținute, etc) prin ordinele de protecție provizorii/ordinele de protecție, constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani!
- Instanța de judecată poate dispune prin ordinul de protecție obligativitatea de a urma consiliere psihologică, psihoterapie și poate recomanda internarea voluntară sau nevoluntară, după caz!
- Reține faptul că violența domestică îmbracă și alte forme: violență psihologică, violență sexuală, violență economică, violență socială sau violență spirituală!
- Prin urmare, nu amenința, nu încerca să controlezi viața partenerului/partenerei, ține cont de dorințele, nevoile sale și nu-i invada intimitatea!
În nicio formă și în nicio împrejurare, obiceiul, cultura, religia, tradiția și onoarea nu pot fi considerate drept justificare pentru niciun tip de acte de violență. (IPJ Vrancea)