vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăStiri InterneCând vom putea merge fără mască de protecție

Când vom putea merge fără mască de protecție

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare anti-COVID, col. dr. Valeriu Gheorghiţă, este de părere că vom putea renunţa la masca de protecţie în momentul în care se va ajunge la un grad ridicat de imunziare colectivă şi atunci când oamenii de ştiinţă vor constata că nu circulă tulpini are virusului care să nu fie acoperite de vaccin. „În momentul în care vom ajunge la acel prag de imunizare colectivă şi în momentul în care nu constatăm emergenţa unor tulpini care nu sunt acoperite de vaccin, cu siguranţă la acel moment se poate renunţa şi la utilizarea măştilor de protecţie. Însă vreau să menţionez că, prin folosirea corectă a măştilor de protecţie, ne ferim de foarte multe alte infecţii cu transmitere respiratorie şi nu doar de infecţia cu SARS-CoV-2”, a explicat Valeriu Gheorghiţă, duminică seară, la Antena 3.
Acesta a subliniat că datele centralizate atât în România cât şi din alte ţări în care se derulează campanii de vaccinare arată că vaccinul este eficient, adică scade incidenţa cazurilor de COVID-19. Medicul Valeriu Gheorghiță a dat câteva exemple privind reducerea incidenței bolii la persoanele vaccinate în prima etapă: persoanele din centrele sociale sau pacienţii dializaţi (scădere cu 90% a incidenţei cazurilor la această categorie de bolnavi).

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu