Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de caniculă pentru prima zi a lunii august. Atenționarea este valabilă în județele din jumătatea de sud a țării. Potrivit meteorologilor, în Banat, Oltenia, Muntenia, Dobrogea continentală și sudul Moldovei (inclusiv Vrancea) va fi caniculă și disconfort termic, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) local va atinge pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi, în general, de 35-36 de grade celsius. Mai mult, meteorologii anunță că vineri, 2 august, canicula și disconfortul termic se vor extinde.
- Advertisment -