Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a efectuat plățile pentru încărcarea voucherelor sociale oferite prin programul „Sprijin pentru România” cu o nouă tranșă de 250 de lei, cea de‑a patra, pentru un număr de 2.368.907 de români. Reamintim că pentru acest an au fost 4 tranșe, în valoare totală de 1.000 de lei, oferite o dată la două luni, până la finalul acestui an. Astfel, până miercuri, toți beneficiarii vor avea cardurile încărcate, pentru a putea achiziționa alimente și mese calde. Valoarea totală a sumei transmise de MIPE, din fonduri europene nerambursabile, se ridică la 593.036.500 lei. Guvernul a aprobat, deja, acordarea a 6 noi tranșe de 250 de lei pentru alimente și mese calde în cursul anului viitor. De asemenea, pragul de venit până la care se acordă acest drept a fost majorat cu 12,5%.
Potrivit MIPE, s‑a efectuat încărcarea pentru beneficiarii care au intrat deja în posesia cardurilor. În continuare, în cursul lunii ianuarie se vor emite și distribui cardurile pentru categoriile de beneficiari care au devenit eligibili după momentul acordării celei de‑a treia tranșe, sau care au fost omiși din aceasta, însumând aproximativ 29.000 de persoane. O posibilă excepție ar putea surveni în cazul persoanelor care nu au fost găsite la domiciliu pentru a li se înmâna cardul sau care nu au răspuns avizării reprezentanților Companiei Naționale Poșta Română, însă nu există riscul ca vreunul dintre beneficiarii eligibili să nu primească acest sprijin.
Cine primește voucherele sociale:
- a) Pensionarii din sistemul public de pensii, pensionarii aflați în evidența caselor de pensii sectoriale și beneficiarii de drepturi prevăzute de legi cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri nete lunare tabili sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
- b) Persoanele încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare stabile sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei;
- c) Familiile cu cel puțin 2 copii în întreținere, ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- d) Familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei;
- e) Familiile care au stabilit dreptul la ajutorul social în condițiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările și completările ulterioare;
- f) Persoanele fără adăpost, așa cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare. (sursa&detalii: MIPE)