După gripa porcină africană, România începe să se confrunte și cu gripa aviară. Primul focar a apărut la o fermă di Maramureș, iar zilele acestea au intrat pe piața din România produse din carne de curcan, din zona de restricție din jurul focarului de gripă aviară din Ungaria. Autoritățile sanitar veterinare și cele administrative au intrat în alertă. ”Comisia Europeană a transmis o notificare Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), prin care informează că, din fermele comerciale de păsări din Ungaria, aflate în zona de restricție din jurul focarului de gripă aviară produs de tipul H5N8, au fost sacrificate păsări (curcani), iar produsele obținute au fost livrate către mai multe state membre, printre care și România. Din analiza informațiilor primite, a rezultat faptul că astfel de produse au fost introduse în România prin trei unități de depozitare, de pe raza județului Bihor. În regim de urgență, ANSVSA a dispus serviciilor sanitare veterinare de la nivel teritorial să acționeze imediat pentru identificarea tuturor beneficiarilor produselor în cauză, retragerea de la comercializare și incinerarea acestora, în conformitate cu prevederile Directivei 94/2005.” (comunicat ANSVSA)
Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală a confirmat, joi, prezenţa virusului gripei aviare H5N8 în probele prelevate de la găinile ouătoare ce aparţin fermei societăţii Karin SRL din localitatea Seini, judeţul Maramureş. ANSVA reaminteşte crescătorilor de păsări măsurile care trebuie respectate pentru a preveni apariţia şi răspândirea virusului gripei aviare: păsările domestice trebuie ţinute separat şi în adăposturi acoperite, fără acces la lacuri şi bălţi; furajele trebuie ţinute în spaţii închise acoperite şi în timpul depozitării trebuie asigurat să nu aibă acces alte specii de animale; aşternutul trebuie să fie depozitat în spaţii închise acoperite sau acoperite să nu aibă contact cu păsările sălbatice; obligativitatea de a anunţa imediat medicul veterinar din localitate în caz de îmbolnăvire sau mortalitate la păsări.