duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateCăruțașul implicat în accidentul spre Mîndrești, transportat la spital. Acesta era băut

Căruțașul implicat în accidentul spre Mîndrești, transportat la spital. Acesta era băut

Paramedicii din cadrul Detașamentului de Pompieri Focșani au intervenit astăzi, 21 ianuarie, în jurul orei 18:00, la un accident rutier produs pe DN 23 Focșani-Mândrești, în care au fost implicate două autoturisme și un atelaj. În urma impactului dintre acestea a rezultat o victimă (pasager în atelaj), de sex masculin, în vârstă de 61 de ani, care a suferit contuzii multiple. După ce i-au acordat primul ajutor calificat la fața locului, paramedicii au preluat pacientul și l-au transportat cu ambulanța SMURD la UPU Focșani. (ISU Vrancea)

Potrivit polițiștilor, șoferul autoturismului nu a păstrat distanța corespunzătoare față de atelajul din fața sa. La rândul ei, căruța nu era semnalizată corespunzător. Atelajul a fost proiectat într-un autoturism care circula din sens opus. ”În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a unui bărbat, pasager în vehiculul cu tracțiune animală. Ambii conducători auto au fost testați alcoolscoop, rezultatele fiind negative. Căruțașul avea, însă, o concentrație de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat”. (IPJ Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu