CÂȘTIGĂTORII CONCURSULUI NAȚIONAL „MESAJUL MEU ANTIDROG”, EDIȚIA 2020 – 2021, LA NIVELUL JUDEȚULUI VRANCEA – În anul școlar 2020 – 2021, Agenția Națională Antidrog (ANA), prin Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog Vrancea, a continuat implementarea proiectelor naţionale de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei preşcolare şi şcolare, care contribuie la îndeplinirea atribuţiilor asumate de Agenţia Naţională Antidrog şi Ministerul Educaţiei Naţionale, în cadrul Strategiei Naţionale Antidrog 2013 – 2020. „MESAJUL MEU ANTIDROG” este unul dintre proiectele de succes de prevenire a consumului de droguri în rândul populaţiei şcolare din învăţământul gimnazial şi liceal din toate judeţele ţării şi din Bucureşti şi se desfăşoară anual, încă de la înfiinţarea ANA. Obiectivul general îl reprezintă dezvoltarea unor atitudini şi practici de viaţă sănătoasă pentru elevii din învăţământul gimnazial şi liceal, prin implicarea în activităţi artistice, ca alternativă la consumul de tutun, alcool şi droguri, în anul școlar 2020-2021. Proiectul reprezintă un concurs naţional în cadrul căruia elevii îşi exprimă, într-o formă de comunicare artistică, opiniile şi atitudinile lor în legătură cu consumul de droguri.
Jurizarea/clasificarea lucrărilor înscrise (lucrările distinse cu premiul I, la nivel județean, au participat la etapa națională):
Gimnaziu
Secțiunea arte vizuale gimnaziu – fotografie:
Loc I – Școala Gimnazială „Ion Basgan” – Focșani, clasa a V-a , profesor coordonator Elena CIOBOTARU.
Secțiunea free style gimnaziu – eseu literar:
Loc I – Școala Gimnazială „Ion Basgan” – Focșani, clasa a V-a, profesor coordonator Mirela NIȚĂ/Elena CIOBOTARU.
Secțiunea arte vizuale gimnaziu – pictură:
Loc I – Școala Gimnazială „Ion Basgan” – Focșani, clasa a VIII-a, profesor coordonator Elena CIOBOTARU;
Loc II – Școala Gimnazială nr. 2 – Mărășești, clasa a VII-a A, profesor coordonator Adina MUNTEANU;
Loc III – Școala Gimnazială nr. 2 – Mărășești, clasa a VII–a A, profesor coordonator Adina MUNTEANU;
Mențiune – Școala Gimnazială nr. 2 – Mărășești, clasa a VIII-a, profesor coordonator Adina MUNTEANU.
Secțiunea arte vizuale gimnaziu – grafică:
Loc I – Școala Gimnazială „Ion Basgan” – Focșani, clasa a VII-a, profesor coordonator Giorgiana ZETA / Elena CIOBOTARU;
Loc II – Școala Gimnazială „Ion Basgan” – Focșani, clasa a VI-a, profesor coordonator Mioare DRUMARIU / Elena CIOBOTARU;
Loc III – Școala Gimnazială nr. 2 – Mărășești, clasa a VII–a A, profesor coordonator Adina MUNTEANU;
Mențiune – Școala Gimnazială nr. 2 – Mărășești, clasa a VII–a A, profesor coordonator Adina MUNTEANU.
Liceu
Secțiunea arte vizuale liceu – fotografie:
Loc I – Colegiul Tehnic „Ion Mincu” – Focșani, clasa a XI-a A, profesor coordonator Cezarina NICODEI.
Loc II – Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” – Focșani, clasa a X-a D, profesor coordonator Nina BRATU.
Secțiunea spot video – liceu:
Loc I – Colegiul Tehnic „Emil Botta” – Adjud, clasa a XII–a B, profesor coordonator Elena VLAD;
Loc II – Colegiul Tehnic „Ion Mincu” – Focșani, clasa a XI-a A, profesor coordonator Cezarina NICODEI.
Secțiunea free style liceu – eseu literar:
Loc I – Colegiul Tehnic „Emil Botta” – Adjud, clasa a IX–a D, profesor coordonator Elena VLAD ;
Loc II – Colegiul Tehnic „Emil Botta” – Adjud, clasa a IX–a D, profesor coordonator Elena VLAD;
Loc III – Colegiul Tehnic „Emil Botta” – Adjud, clasa a IX–a D, profesor coordonator Elena VLAD;
Mențiune – Colegiul Național Pedagogic „Spiru Haret” – Focșani, profesor coordonator Nina BRATU
Mențiune – Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” – Focșani, clasa a IX–a D, profesor coordonator Alina Lavinia SECELEANU;
Mențiune – Colegiul Tehnic „Gheorghe Balș” – Adjud, profesor coordonator Anca Magdalena FERARU.
Secțiunea arte vizuale liceu – pictură:
Loc I – Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” – Focșani, clasa a IX–a D, profesor coordonator Diana TOADER;
Loc II – Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” – Focșani, a X-a A, profesor coordonator Stefan DUMITRU;
Loc III – Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” – Focșani, a X – a A, profesor coordonator Stefan DUMITRU;
Mențiune – Colegiul Economic „Mihail Kogălniceanu” – Focșani, clasa a IX–a H, profesor coordonator Diana TOADER.
Secțiunea arte vizuale liceu – grafică:
Loc I – Colegiul Tehnic „Gheorghe Balș” – Adjud, clasa a XI – a, profesor coordonator Cecilia SAVA;
Loc II – Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” – Focșani, a X-a A, profesor coordonator Laura DUMITRU;
Loc III – Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” – Focșani, a IX-a A, profesor coordonator Stefan DUMITRU;
Mențiune – Liceul de Artă „Gheorghe Tattarescu” – Focșani, a X-a A, profesor coordonator Laura DUMITRU.
La nivel național, lucrarea elevei Mariana TUDORAN, elevă în clasa a XI–a D la Colegiul Tehnic „Gheorghe Balș” – Adjud, participare coordonată de profesor Cecilia SAVA, a obținut locul III, la secțiunea arte vizuale – grafică, categoria LICEU. (Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Vrancea)