Autorii/grupurile de autori ale căror manuscrise vor fi declarate admise, în urma evaluării de către Centrul Național de Evaluare şi Examinare, vor fi remunerați de Editura Didactică şi Pedagogică, societate pe acțiuni cu statul român acționar unic, reprezentat de către Ministerul Educației Naționale, odată cu cesiunea drepturilor de autor către editură.
Cuantumurile remuneraţiilor pentru autorii/grupurile de autori cu cel mai mare punctaj ale căror manuscrise vor fi publicate ca manuale școlare la disciplinele din învăţământul primar cu una sau două ore pe săptămână sunt de 25.000 lei (brut), în timp ce pentru disciplinele cu trei sau mai multe ore pe săptămână, din cadrul aceluiași ciclu de învățământ, suma aprobată este de 35.000 lei (brut). În ceea ce privește învățământul gimnazial, remunerația pentru autorii/grupurile de autori care vor avea manuale aprobate la disciplinele cu o oră pe săptămână este de 25.000 lei (brut), la disciplinele cu două ore pe săptămână – 35.000 lei (brut), iar la disciplinele cu patru ore pe săptămână – 45.000 lei (brut).
Cuantumurile remuneraţiilor pentru autorii/grupurile de autori care au obținut al doilea și al treilea punctaj ca valoare vor reprezenta 50%, respectiv 25% din remunerația acordată manuscrisului cu cel mai mare punctaj, dacă aceștia îndeplinesc condiția de a fi primit minimum 85 de puncte. Suplimentar, Ministerul Educației Naționale va oferi autorilor/ grupurilor de autori cu manuscrise declarate admise (doar primele 3 poziții) un punctaj distinct, reflectat în metodologia de acordare a gradației de merit pentru anul 2019.
Sursa: Biroul de Comunicare al Ministerului Educației Naționale