duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăSocietateCazul Brașov. De ce nu-și iubește și nu-și protejează România copiii?

Cazul Brașov. De ce nu-și iubește și nu-și protejează România copiii?

Două fetițe nevinovate au fost luate seara de acasă, sechestrate, bătute și violate în mod repetat într-o mașină, de un fost pușcăriaș condamnat tot pentru violarea unui copil. Părinții au reacționat târziu, autoritățile au rătăcit pe șosele și prin hârtii, până când violatorul a fost prins de niște săteni, cu o căruță. Pentru fetițe era, însă, prea târziu. Cazul de la Brașov oglindește foarte bine impotența statului român în fața agresorilor sexuali care își satisfac în voie poftele animalice cu cei mai vulnerabili dintre noi toți – copiii.

Constantin Zapan venise de două săptămâni în Vama Buzăului (Brașov), unde lucra la pavaje. S-a infiltrat în familie împrietenindu-se cu mama fetițelor și concubinul ei. „Dormea acolo, mânca, aducea de toate. Au avut încredere, au zis că e un băiat fain”, a povestit un vecin. Vineri seara, le-a adus părinților „un bidon de bere și un pachet de țigări” și le-a cerut să le lase pe fete să meargă cu el „la grătar”.  Fata cea mică, de 10 ani, nu a vrut să plece, spun părinții. N-a contat. Copilele au fost suite în mașina în care bărbatul ar fi avut „două topoare și un cuțit”, potrivit declarațiilor mamei. Câteva ore mai târziu, individul le bătea și le viola pe fetițe, în mai multe parcări din zonă, pe drumul spre locuința lui aflată la peste 100 de kilometri distanță, în Valea Călugărească (Prahova). Când a fost prins și-a recunoscut faptele. Anchetatorii au declarat că cele două fetițe sunt „foarte traumatizate”, neînțelegând exact ceea ce s-a întâmplat cu ele.

Cine și ce ar fi putut face pentru ca Elena și Gabriela să nu treacă prin suferințele prin care au trecut?

Cum de nu a fost informată comunitatea despre prezența unui agresor sexual în zonă?

Cum a fost posibil ca o mamă să-și dea copiii pe mâna unui necunoscut după lăsarea întunericului?

De ce nu a fost identificată mașina agresorului mai repede, în trafic, de către Poliție, cu toate că numărul ei fusese transmis prin Ro-Alert?

Cum asigurăm echilibrul între dreptul la sănătate și la protecție al posibilelor victime, și dreptul la intimitate și la reabilitare al agresorilor sexuali?

La aceste întrebări (și la altele) a răspuns George Roman, Advocacy Director la Salvați Copiii România, iar articolul complet îl puteți citi pe PRESShub.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu