În perioada 23–24 mai 2024, reprezentanții Gărzii Forestiere Focșani au efectuat, în colaborare cu organele de poliție abilitate, controale pe raza județelor Buzău și Tulcea, ocazie cu care au constatat o serie de nereguli cu privire la respectarea regimului silvic. În urma unui control efectuat la depozitul de materiale lemnoase care aparține unei societăți comerciale cu sediul social în comuna Turcoaia, județul Tulcea, s-a constatat că aceasta nu deținea pe stoc cantitatea de 416,17 mc material lemnos (determinată ca diferență între stocul scriptic înregistrat în aplicația Sumal 2.0 și stocul faptic inventariat la data efectuării verificării). Pentru această faptă, operatorul economic a fost sancționat contravențional cu amendă în cuantum de 15.000,00 lei și s-a dispus măsura complementară de confiscare valorică a cantității de 416,17 mc material lemnos cu o valoare de 149.332,25 lei.
În urma unui control efectuat pe raza U.A.T. Bisoca, județul Buzău, la limită cu județul Vrancea (comuna Vintileasca), pe o suprafață de fond forestier proprietate publică a statului, a fost identificată cantitatea de 88,851 mc materiale lemnoase abandonate, care nu au fost revendicate de nicio persoană fizică sau juridică. În această cauză, s-a dispus măsura de confiscare și predare în custodie la ocolul silvic competent teritorial. (Garda Forestieră Focșani)