Guvernul a aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli pe anul 2024 al Administrației Fondului pentru Mediu. Din bugetul APM se vor finanța programele aflate în derulare, unele foarte populare în rândul persoanelor fizice și juridice, precum și al administrațiilor publice locale. Iată câteva dintre aceste programe finanțate și în acest an de Administrația Fondului pentru Mediu:
– Casa Verde Fotovoltaice este cel mai solicitat program, astfel că pentru înscrierile pe care le vom organiza în anul 2024, am alocat un buget record în valoare de 2 miliarde de lei. De asemenea, dispunem pentru anul 2024 de un buget de 250 de milioane de lei pentru lansarea unei sesiuni de finanțare ce vizează înscrierea unităților de cult, a instituțiilor publice și entităților juridice non-profit din domeniul asistenței sociale care doresc instalarea sistemelor de panouri fotovoltaice pentru clădirile în care își desfășoară activitatea.
– Programul privind creșterea eficienței energetice în clădiri publice. Deoarece am primit numeroase solicitări pentru organizarea unei noi sesiuni de înscriere din partea solicitanților care doresc sprijin financiar pentru modernizarea clădirilor publice și realizarea de investiţii pentru creşterea performanţei energetice a acestora, anul acesta vom lansa o nouă sesiune de finanțare cu un buget de 600 de milioane de lei.
– Totodată, pentru autovehicule electrice există o cerere impresionantă care este în continuă creștere, astfel că bugetul total al Programului Rabla Plus va fi majorat, în anul 2024 fiind alocat un buget de 1 miliard de lei pentru înscrierile persoanelor fizice și juridice, iar pentru înscrierile în cadrul Programului Rabla Clasic vor fi alocate 300 de milioane de lei.
– Deoarece ne dorim extinderea pistelor pentru bicicliști, pentru anul 2024, am propus un buget de 600 de milioane de lei pentru o nouă sesiune de înscriere dedicată Programului de realizare a pistelor pentru biciclete.
– Programul Iluminat Public este printre programele cele mai accesate de către unitățile administrativ-teritoriale, deoarece reprezintă un sprijin important pentru comunele, oraşele și municipiile din România care doresc să-și modernizeze sistemele de iluminat public. În anul 2024, va fi asigurată suma de 500 milioane de lei pentru lansarea unei sesiuni de finanțare prin care se va acorda sprijin financiar unităților administrativ teritoriale în vederea optimizării consumului de energie și, implicit, reducerii facturilor la utilități, precum și reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră.
– Programul denumit generic “Apă-canal” va beneficia în 2024 de un buget de 1,5 miliarde de lei. Acesta va fi alocat pentru înființarea, extinderea sau modernizarea sistemelor de alimentare cu apă/sistemelor de canalizare, deoarece în țara noastră încă sunt multe localități unde nu există infrastructură pentru apă și canalizare.
– Anul acesta vom aloca 500 milioane de lei pentru Programul ce vizează înnoirea parcului de tractoare și mașini agricole autopropulsate. Obiectivul programului este de a sprijini producătorii agricoli, în vederea achiziționării tractoarelor şi maşinilor agricole autopropulsate noi, inclusiv accesoriile agricole aferente, mai puţin poluante;
– Programul Rabla pentru sobe prin care se acordă sprijin în vederea achiziționării de aparate pentru încălzirea locuințelor, pentru localitățile din zona montană, va fi lansat pentru prima dată în anul 2024, cu un buget de 500 de milioane de lei.
– Programul privind refacerea siturilor contaminate istoric, cu excepţia celor reglementate prin legi speciale: 123,8 milioane de lei.
– Programul “Săptămâna Verde” – Pentru anul 2024, este alocat un buget de 100 milioane de lei.
– Programul Rangerii Juniori – program pilot prin care elevii vor desfășura activități recreative în ariile protejate din țară. Anul acesta va fi alocat un buget de 10 milioane de lei. (sursa: Guvern)