duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăAdministratieCe proiect le pregătește Primăria focșănenilor care nu plătesc gunoiul menajer

Ce proiect le pregătește Primăria focșănenilor care nu plătesc gunoiul menajer

Recensământul demarat de Primăria Focșani pentru identificarea persoanelor fără contract de salubritate nu s-a încheiat. Primarul Cristi Misăilă spune că se colectează în continuare informații de la asociațiile de proprietari, care au obligația să comunice municipalității listele cu toți focșănenii care locuiesc în oraș, după ce s-a constatat că doar 49.450 de locuitori au încheiat contract cu firma de salubritate pentru gunoiul menajer. Chiar dacă datele statistice indică faptul că orașul are 93.000 de locuitori, în realitate se pare că în Focșani nu trăiesc mai mult de 70.000 de locuitori, astfel că edilii vor ca măcar încă 20.000 de persoane să fie puse la plata serviciilor de salubritate. „Lucrăm la un proiect de hotărâre care sperăm să fie pus în aplicare începând cu 2019, când toți cetățenii vor fi obligați să declare pe propria răspundere dacă au încheiat un contract cu firma de salubritate. Cei care nu au contract vor plăti acest serviciu conform unei hotărâri de consiliu local din anul 2016”, a declarat primarul Cristi Misăilă. Potrivit hotărârii de consiliu local invocată de edil, toate persoanele care nu au încheiat un contract cu SC CUP Salubritate pentru colectarea gunoiului menajer trebuie să plătească o taxă de 14 lei/persoană la Primărie.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu