Trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat aduce schimbări importante de venituri pentru angajații Primăriei Focșani, în frunte cu edilii. Astfel, dacă anul trecut, în vară, au fost aprobate în Consiliul Local noile salarii pentru funcționarii din Primărie și din serviciile publice subordonate, iar cea mai mare indemnizație o avea primarul Cristi Misăilă, respectiv 13.050 de lei brut/lună, odată cu trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat primarul Misăilă încasează acum un salariu brut de 17.100 de lei, deci cu peste 4.000 de lei în plus. La rândul lor, cei doi viceprimar, care aveau un salariu brut de 11.600 de lei fiecare primesc acum 15.200 de lei.
După primar şi viceprimar, de majorare substanțială beneficiază și secretarul Eduard Corhană, respectiv 12.597 de lei, față de 9.614 lei. Foarte aproape de acesta se află și cei trei directori executivi ai Primăriei Focșani, care cresc de la 9.280 de lei la 12.160 de lei. În ordine descrescătoare, șefii de servicii vor depăși 10.000 de lei ca venituri, mai exact 10.450 de lei, față de 7.975 de lei, iar un șef de birou va primi 8.930 de lei, în trecut acesta fiind retribuit cu 6.815 lei. Peste 7.000 de lei vor primi și auditorii, inspectorii cu gradația 5, iar printre cele mai mici salarii le vor avea referenții, cu 4.402 lei. Dintre funcțiile contractuale, cel mai mare salariu este al unui consilier gradația 5, respectiv 5915 lei, iar cel mai mic salariu îl va încasa un șofer, 3694 de lei.
Cu toate acestea, la adoptarea bugetului municipiului Focșani, reprezentanții Primăriei Focșani s-au plâns că nu vor avea bani de salarii decât până în septembrie. „Veniturile estimate a se realiza în anul 2018 nu sunt suficiente pentru acoperirea în integralitate a cheltuielilor de personal aferente instituţiilor publice, în proiectul de buget prezentat acestea fiind bugetate într-un procent de 65% față de necesar. Pentru acoperirea diferenței de 35% ar mai fi necesare circa 15,7 milioane de lei”, susține Carmen Grosu, directorul executiv al Primăriei Focşani. Municipalitatea nu spune de unde va lua aceşti bani, dar este posibil ca, în vară, banii de investiţii, rămaşi din excedentul anului trecut, să salveze salariile funcţionarilor.