Ieri, 16 noimebrie, 11.025 de poliţişti au acționat, la nivel național, pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice. Activităţile au fost desfăşurate în sistem integrat, împreună cu celelalte instituţii cu atribuţii în asigurarea ordinii şi liniştii publice. Au fost organizate 320 de acțiuni și s-a intervenit la 2.447 de evenimente, dintre care 1.990 au fost sesizate prin SNUAU 112.
În urma activităților, au fost constatate 726 de infracţiuni, dintre care 130 au fost constatate în flagrant delict. De asemenea, au fost depistate 19 persoane urmărite național sau internațional, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 65 de măsuri restrictive de libertate. Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 7.802 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 2.580.000 de lei şi au fost confiscate bunuri în valoare de peste 107.000 de lei.
Siguranţa rutieră şi salvarea de vieţi sunt, de asemenea, priorităţi ale Poliţiei Române. Astfel, poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, fiind constatate 110 infracțiuni la regimul rutier. Au fost reținute 723 de permise de conducere și au fost retrase 187 de certificate de înmatriculare. (sursa: Poliția Română)