vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateCe spun autoritățile despre stejarii uscați din Parcul Memoriei Naționale

Ce spun autoritățile despre stejarii uscați din Parcul Memoriei Naționale

Parcul Memoriei Naționale, amenajat pentru cinstirea eroilor din Primul Război Mondial, devine un obiectiv tot mai îndepărtat. După două campanii de plantare, cu surle, trâmbițe și mii de voluntari, în care s-au plantat prima dată, în toamna trecută, 50.000 de stejari, și a doua oară, în primăvară, 112.500 de stejari, autoritățile recunosc că cea mai mare parte a copăceilor plantați pentru eroi s-a uscat. „Au fost două etape, una în noiembrie anul trecut și alta în primăvara acestui an. În urma analizelor celor de la direcția silvică Vrancea, partenerilor noștri în proiect, pentru că ei sunt specialiștii în tot ceea ce înseamnă silvicultură, a rezultat faptul că în etapa de toamnă a fost în raport de peste 80% în ceea ce înseamnă prinderea  vegetației, iar raportat la condițiile de mediu a rezultat o calamitate în etapa a doua. Cei de la Direcția Silvică au urmat toate procedurile pentru a ajuta puieții, s-au folosit acele proceduri de tăiere pentru a-i ajuta pe puieți de a-și mări puterea în rădăcină, dar nici acest lucru nu a ajuns la rezultatul pe care ni l-am dorit”, a precizat Dănuț Cristian, vicepreședintele Consiliului Județean. Potrivit acestuia, în momentul de față se află în procedură de achiziție angajarea unui prestator de servicii specializat pentru viitoarea campanie de plantare, care vizează împădurirea a 56 de hectare de teren, respectiv 238.500 puieți de stejari, pentru suma de 8,1 milioane de lei.

La rândul său, Marian Oprișan, care a făcut eveniment național cu Antena 3 din cele două campanii de plantare, recunoaște că astfel de acțiuni nu se fac doar pe bază de voluntariat. „Nu se poate face doar pe bază de voluntariat, ca să fiu foarte clar. Din cauza condițiilor specifice, se întâmplă. Condițiile meteo, materialul săditor, la ultima plantare au avut ceva probleme. Nu ne vom opri până nu vor realiza în complet plantarea în picioare a celor 330.000 de stejari”, a spus Marian Oprișan.

Potrivit specialiștilor, acțiunea de plantare a stejarilor în zona Mărășești are o mare doză de amatorism. Totul s-ar fi făcut la modul heirupist, fără să se țină cont de structura solului, de clima din zonă, de lipsa sistemelor de irigații ș.a. Astfel, estimările de ”prindere” a puieților ar fi de circa 4% din totalul plantărilor, un procent extrem de mic față de media normală.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu