La data de 20 octombrie a.c., în jurul orei 21.00, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Tulnici au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 2D, în zona Tulnici – Ojdula, a avut loc un eveniment rutier în care a fost implicat un animal sălbatic, respectiv un urs. Cu ocazia deplasării la fața locului, polițiștii au constatat faptul că un bărbat, din comuna Vrâncioaia, în timp ce conducea un autoturism pe raza comunei Tulnici, a intrat în coliziune cu un urs, care se deplasa pe partea carosabilă și a pătruns brusc pe sensul de deplasare al autoturismului.
La fața locului s-a deplasat un buldoexcavator din dotarea Primăriei Tulnici, care a ridicat cadavrul animalului sălbatic și l-a transportat la sediul Primăriei Tulnici, urmând ca în cursul zilei de astăzi să se deplaseze la fața locului reprezentanți ai Ministerului Mediului și ai DSV Vrancea, în vederea luării măsurilor legale. La activitățile desfășurate în acest caz au participat și jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vrancea. (IPJ Vrancea)
Atenție! Fotografia vă poate afecta emoțional!