sâmbătă, noiembrie 16, 2024
AcasăAdministratieCe spune prefectul Halici despre achiziționarea celor două fotolii extensibile

Ce spune prefectul Halici despre achiziționarea celor două fotolii extensibile

Prefectul județului Vrancea, Nicușor Halici, a transmis un punct de vedere cu privire la achiziționarea celor două fotolii de lux pentru instituția pe care o conduce, material publicat de Vrancea24.ro. ”Anterior preluării mandatului de Prefect al Județului Vrancea de către Nicușor Halici, în programul de investiții pe anul 2022 al Instituției Prefectului – Județul Vrancea a fost aprobată achiziția unei canapele, la prețul de 6.000 de lei. Decizia a fost aceea de a transforma această achiziție deja aprobată în două fotolii, încadrându-ne în aceeași sumă. În condițiile în care nu puteam renunța la achiziție, am considerat că fotoliile ar putea fi mai utile, pentru primirea invitaților. Mai ales că fotoliile care sunt în acest moment în biroul Prefectului Județului Vrancea au fost destul de uzate în ultimii ani.”, se menționează într-un drept la replică transmis redacției Vrancea24.ro de către Biroul de presă al Instituției Prefectului Județul Vrancea.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu