„E o situație regretabilă, o trăiesc și eu, pentru că și eu am doi copii care învață în școlile din Focșani, și care îndură aceleași condiții ca toți ceilalți elevi, am avut mai multe discuții cu primarul municipiului Focșani, Cristi Misăilă, de făcut nu pot să fac absolut nimic pentru că autonomia locală care guvernează autoritățile publice locale nu-mi permite să iau eu decizii sau să impun decizii. Am solicitat Guvernului alocarea de sume, Guvernul a reacționat destul de prompt, a alocat 9,5 milioane de lei la solicitarea mea și a prefectului pentru Focșani, în vederea achiziționării gazului natural necesar funcționării sistemului de termoficare. Domnul primar m-a asigurat că va face toate demersurile necesare ca în maximum două zile să asigure necesarul gazului”, spune președintele CJ Vrancea. În ceea ce privește situația viitoarei societăți dezvoltată pe scheletul ENET, Nicușor Halici spune că noua societate ar putea avea aceeași soartă dacă managementul va fi defectuos și dacă nu-și schimbă obiectivele și nu investește în diminuarea costurilor și a eficientizării. „Am avut o discuție cu un investitor, acum ceva timp, pentru construcția unei rampe de biogaz, din păcate nu a existat deschidere de la Primăria Focșani, pentru că am fi avut biogaz mult mai ieftin și la scăderea costurilor. N-aș putea să spun eu de ce n-a dorit Primăria acest lucru”, a mai declarat Halici.
Ce spune șeful PSD și al CJ Vrancea despre lipsa căldurii în școli și grădinițe
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -