De la sfârșitul lunii ianuarie, modul de acțiune al polițiștilor se va desfășura conform modificărilor legislative din domeniul ordinii și siguranței publice. Legea nr. 192 din 2019, pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul ordinii și siguranței publice, a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data 28 octombrie 2019. Aceste reglementări vor intra în vigoare la data de 26 ianuarie 2020. Modificările legislative reglementează situațiile în care polițiștii sunt îndreptățiți să conducă o persoană la sediul poliției:
Situații:
Polițistul este îndreptățit să conducă o persoană la sediul poliției, atunci când:
a) nu s-a putut stabili identitatea acesteia ori există motive verosimile pentru a bănui că identitatea declarată nu este reală sau documentele prezentate nu sunt veridice;
b) din cauza comportamentului, locului, momentului, circumstanțelor ori a bunurilor aflate asupra sa, creează motive verosimile pentru a bănui că pregătește sau a comis o faptă ilegală;
c) prin acțiunile sale periclitează viața, sănătatea sau integritatea corporală, a sa ori a altei persoane, sau ordinea publică;
d) luarea unor măsuri legale, pe loc, ar putea crea un pericol pentru aceasta sau pentru ordinea publică.
Garanții:
Polițistul are obligația de a raporta șefului său ierarhic despre conducerea persoanei la sediul poliției, în cel mai scurt timp posibil de la momentul sosirii la sediu.
Persoana este condusă la cea mai apropiată unitate de poliție la care se poate realiza identificarea sa, verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale.
Trebuie precizat că verificarea situației de fapt și, după caz, luarea măsurilor legale față de persoana condusă la sediul poliției se realizează de îndată.
Dacă în cadrul verificărilor se constată existența unor indicii cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, se procedează conform normelor de procedură penală.
Este important de menționat faptul că polițistul are obligația de a permite persoanei să părăsească, de îndată, sediul poliției după finalizarea activităților sau a măsurile legale care se impun.
Se interzice introducerea persoanei aflate în sediul poliției într-un centru de reținere și arestare preventivă. Aceste dispoziții nu se aplică în cazul în care s-a dispus reținerea ori arestarea preventivă.
Persoana condusă la sediul poliției are următoarele drepturi: