duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăEconomicCea mai mare fermă bio de vaci de lapte din țară va...

Cea mai mare fermă bio de vaci de lapte din țară va fi dărâmată de Autostrada Focșani-Bacău/ Proprietarul va apela la instanță pentru a-și recupera o parte din investiție

Soarta fermei UNU a SC Viorelo Internațional, de pe raza comunei Țifești, pare pecetluită. Autostrada Focșani-Bacău va trece chiar prin fermă, iar aceasta trebuie demolată. Însă proiectantul nu a prevăzut despăgubirile aferente în această situație, stabilind doar un preț pentru o suprafață de teren arabil: 130.000 de euro pentru o investiție de peste 10 milioane de euro. De precizat că ferma de vaci de lapte din comuna Țifești este cea mai mare fermă bio din țară, cu 830 de animale. Ferma se întinde pe o suprafață mare, deține spații de depozitare a furajelor, echipamente de muls, tancuri de răcire a laptelui, un întreg circuit de mulgere, păstrare și distribuire a laptelui, avizat sanitar-veterinar. Pentru a primi certificatul bio și alte autorizații necesare, proprietarul a trebuit să îndeplinească o serie de condiții stricte. În cazul oricărei modificări, ferma își pierde autorizația sanitară-veterinară, în primul rând.

Proiectul autostrăzii nu prevede distanța de peste 500 de metri între axul drumului și fermă, așa cum cere legea în cazul fermelor bio. Această distanță este stabilită din cauză că autostrada este considerată în mare poluator. Iar cei de la CNAIR s-au văzut nevoiți să accepte proiectul întocmit, care nu conținea toate detaliile referitoare la ferma de vaci de pe raza comunei Țifești. Astfel că, în acest moment, este imposibil, practic, să se mai schimbe ceva la proiect. Orice modificare ar duce la creșterea costurilor și la o întârziere a execuției de peste un an. Prin urmare, soluția proprietarului de a recupera o parte din investiția care urmează să fie închisă o reprezintă instanța. ”Am discutat cu proprietarul fermei, am discutat cu CNAIR. Noi, în acest moment, avem stabilit un traseu care este aprobat, un traseu care, deja, intră în execuție. Din păcate pentru această investiție (n.r. ferma), în acest moment, sunt decizii care au fost luate și se intră în execuția acestei autostrăzi. Știu acest caz, din punctul nostru de vedere, în acest moment, pe acest caz, singura soluție e cea legată de o eventuală acțiune în instanță și un eventual cuantum stabilit de către instanță de despăgubire. Dacă instanța vine și spune că trebuie să fie despăgubirea de alt nivel, sigur că ținem cont de deciziile instanței. Noi intrăm în execuția acestei autostrăzi. Repet, toate lucrurile au fost făcute conform legii, dacă cuantumul va fi stabilit de instanță mai mare, vom respecta decizia instanței.”, a precizat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, prezent la Focșani, la semnarea contractului de execuție pentru lotul 4 al autostrăzii Buzău-Focșani. ”Într-adevăr, am vorbit cu domnul ministru. I-am explicat situația și mi-a spus că-i pare rău, dar nu se mai poate face nimic. Este tardiv acum, iar singura soluție să primesc despăgubiri este să apelez la instanță. Am cea mai mare fermă de vaci bio din țară, trebuie să respect multe condiții stricte, ceea ce nu se mai poate din moment ce autostrada va trece prin fermă. Vă mai dau un exemplu: în cazul fermei bio, trebuie să asigur minimum 27 mp spațiu de mișcare în aer liber pentru fiecare vacă. Iar la fermă eu am 830 de animale. Să nu mă înțelegeți greșit: și eu doresc dezvoltare, și eu vreau autostrăzi în România, dar această autostradă îmi distruge afacerea de milioane de euro, fără să primesc despăgubiri echitabile.”, ne-a declarat proprietarul fermei, Vasile Macovei.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu