Primăria Orașului Panciu a montat un ceas digital stradal modern, la intersecția străzii Nicolae Titulescu cu Bulevardul Independenței. Acesta înlocuiește ceasul vechi, uzat din punct de vedere fizic și moral.
Noul ceas are trei fețe, patru componente principale, termometru și căsuță luminoasă. Construcția are structură metalică, iar mecanismele beneficiază de antenă GPS, care permite reglaje automate la schimbarea orei, primăvara și toamna. De asemenea, ceasul este inscripționat cu logo-ul Primăriei și stema orașului Panciu.
Este al doilea ceas stradal digital pe care administrația locală l-a montat în centrul orașului, după cel instalat la intersecția străzilor Ciprian Porumbescu și Nicolae Titulescu, în luna martie 2016.
„Anul trecut, înaintea sărbătorilor de Paște, am montat un ceas stradal în zona centrală a orașului Panciu, la intersecția străzilor Ciprian Porumbescu și Nicolae Titulescu. Anul acesta, tot ca un cadou de Paște, pentru cetățenii orașului Panciu, dar și pentru cei care tranzitează zona, am montat un ceas stradal, la intersecția străzii Nicolae Titulescu cu Bulevardul Independenței“, precizează primarul Iulian Nica.
Biroul de Presă al Primăriei Orașului Panciu
Ceas stradal modern în centrul orașului Panciu
- Advertisment -