UPDATE Meteorologii au prelungit avertizarea de ceață, până la ora 14.00, pentru următoarele localități: Focșani, Adjud, Mărășești, Panciu, Odobești, Păunești, Gugești, Vânători, Sihlea, Țifești, Bolotești, Cotești, Ruginești, Garoafa, Slobozia Bradului, Jariștea, Movilița, Străoane, Dumbrăveni, Pufești, Mera, Milcovul, Vârteșcoiu, Fitionești, Popești, Golești, Gura Caliței, Poiana Cristei, Tâmboești, Cârligele, Câmpineanca, Urechești, Slobozia Ciorăști, Broșteni, Bordești, Obrejița.
Codul galben de ceață a fost prelungit cel puțin până la ora 11.00. Din Vrancea, intră sub incidența acestui fenomen zona joasă. Ceața reduce vizibilitatea sub 200 de metri și izolat sub 50 de metri. Fenomenul este asociat, trecător, cu burniță și ploi slabe.
”Semnalăm că circulaţia rutieră se desfăşoară în condiţii de ceaţă densă pe mai multe drumuri importante din ţară. Fenomenul este întâlnit în Capitală şi pe arterele din judeţe precum Ilfov, Olt, Mehedinţi, Giurgiu, Bistriţa-Năsăud, Gorj, Dolj, Suceava, Bacău, Neamț, Galaţi, Iaşi şi altele. Pentru prevenirea accidentelor de circulaţie, conducătorii auto sunt sfătuiţi să ruleze cu prudenţă sporită, să mărească distanţa de siguranţă faţă de vehiculele dinainte, să adapteze viteza de deplasare la condiţiile meteo-rutiere şi să nu efectueze manevre periculoase în trafic.”, au transmis polițiștii.