România a avut, anul acesta, patru echipe la concursul care aduce mii de oameni din toată Europa, în localitatea Győrvár, din Ungaria. Două au fost din județul Hunedoara, una chiar din municipiul Hunedoara (cea câștigătoare) și una din comuna Mărtinești, alături de alte două echipe din secuime. Alături de acestea, au concurat echipe din Serbia, Slovacia, Slovenia, Croația, Ucraina, Austria și din țara gazdă, Ungaria. În total, au participat la competiția care a avut un an de pauză, din cauza pandemiei, 33 de echipe din opt țări, care s-au întrecut în măiestria preparării produselor din carne de porc. Echipa Hunedoarei a ieșit învingătoare.
Standul hunedorenilor a fost plin de culoare și mireasmă – de usturoi, cimbru, tarhon, fără îndoială parfumata boia – că doar era la ea acasă. Echipa s-a pregătit încă din țară. Au dus mici de Bulbucan – celebrii mici imenși care se vând în județul Hunedoara, virșli, care își au originile tot în județul Hunedoara, făcuți de ei din carne de oaie, capră și porc, au tăiat un porc și au făcut cârnați afumați, slăninuțe hițuite (afumate cu fum fierbinte), maioș (pateul din ficat de porc, carne mai grăsuță, ceapă călită în untură, o idee de ienibahar și un vârf de zahăr) și alte bunătăți care au amețit toate simțurile publicului și au convins definitiv juriul.
Pe larg despre această competiție gustoasă și apetisantă puteți citi pe PressHub.