Astăzi, 19.01.2021, a avut loc la sediul Instituției Prefectului Vrancea ședința Nucleului Județean de Coordonare a Vaccinării împotriva virusului Sars-Cov-2 sub conducerea domnului prefect Gheorghiță Berbece, la care au participat membrii de drept ai acestuia, iar ca invitați: domnul doctor Hanță Grigore – coordonator al centrului de vaccinare din orașul Odobești și domnul doctor Tiberiu Marin – coordonator responsabil al centrului mobil de vaccinare. Aspectele discutate au fost legate de aplicarea Ordonanței de Urgență nr.3/15.01.2021, publicată în Monitorul Oficial nr.50/15.01.2021, prin care au fost adoptate măsuri pentru recrutarea și plata personalului implicat în procesul de vaccinare împotriva Covid-19 și stabilirea unor măsuri în domeniul sănătății.
O problemă stringentă la acest moment cauzată de lipsa personalului medical (medici și asistenți) care să asigure funcționarea centrelor de vaccinare și insuficiența stocurilor de materiale sanitare necesare desfășurării actului medical va putea fi soluționată prin apariția acestui act normativ. În acest sens, în perioada imediat următoare, domnul prefect Gheorghiță Berbece a stabilit necesitatea programării de întâlniri cu primarii unităților administrativ–teritoriale și conducerea Casei de Asigurări de Sănătate Vrancea.
De la debutul etapei a II-a de vaccinare din cadrul Strategiei naționale de vaccinare împotriva Sars-Cov-2, pe raza județului Vrancea s-a constatat o creștere a numărului de persoane eligibile pentru această etapă care doresc imunizarea. Astfel, la data prezentă, prin aplicația RENV (Registrul Electronic Național al Vaccinărilor) au fost efectuate programări ce ocupă integral luna februarie a anului curent. Având în vedere stabilirea de către INSP a unui număr standard de vaccinuri alocate pentru fiecare județ, până la finele lunii martie când se apreciază că va fi imunizat întreg personalul medico-sanitar, pe raza județului Vrancea vor fi operaționale pentru a deservi la imunizarea populației din etapa a II-a doar centrele de vaccinare din :
- Focșani – Casa Armatei
- Odobești – Sala de sport a orașului
- Adjud – Spitalul Adjud (clădire anexă)
Celelalte centre de vaccinare avizate prin Hotărârea C.J.S.U. Vrancea nr.10/15.01.2021 vor fi deschise în măsura în care vor fi identificate cadre medicale ce-și vor oferi serviciile pentru a participa la campania de vaccinare și vor fi alocate un număr mai mare de doze de vaccin în concordanță cu solicitările venite de la populație.
Prefectul Gheorghiță Berbece face apel la cetățeni să dea dovadă de responsabilitate, să respecte cu rigurozitate normele de conduită sanitară și distanțare interpersonală, precum și reglementările în vigoare impuse în vederea prevenirii și limitării extinderii infecțiilor cu virusul SARS-CoV-2. Având în vedere evoluția cazurilor de COVID-19 în județul Vrancea, solicităm cetățenilor precauție, evitarea creării de aglomerații precum și evitarea deplasărilor inutile, igienizarea/dezinfectarea frecventă a mâinilor, purtarea mijloacelor de protecție individuală. (Instituția Prefectului Județul Vrancea)