O femeie din județ va fi cercetată pentru a doua oară de procurorii Parchetului Local Focșani, ca urmare a unei sesizări făcute de Baroul Vrancea. Potrivit decanului Ioan Ioanovici, persoana vizată a pretins că este avocat, cu ocazia înscrierii la un concurs organizat de Spitalul Militar. Ulterior, în urma cercetărilor efectuate, s-a dovedit că femeia obținuse și folosise o adeverință din partea Baroului Constituțional. „Dumneaei și-a depus dosarul la Spitalul Militar în 2016 și a folosit o adeverință dată de Baroul Bota. Cei de la spital ne-au cerut nouă lămuriri și de aici noi am făcut plângere la parchet. Inițial, procurorii au dispus clasarea cauzei, fără un motiv întemeiat. Am contestat soluția, s-a admis la prim-procuror, iar apoi cauza a ajuns în instanță, solicitându-se confirmarea redeschiderii urmăririi penale. Judecătoria Focșani a constatat că adeverința respectivă a fost emisă de un barou care nu există. Chiar și cel care a emis adeverința a declarat la parchet că nu activează ca avocat”, ne-a declarat decanul Baroului Vrancea.
Potrivit hotărârii instanței, s-a admis „ca întemeiată cererea de confirmare a redeschiderii urmăririi penale formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Focșani. Confirmă redeschiderea urmăririi penale în dosarul penal privind pe Uniunea Națională a Barourilor din România și numita C.F.M. Definitivă”.
