CFR Călători informează că, începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, vor fi abrogate, parțial, prevederile Legii educației naționale nr. 1/2011, respectiv cele referitoare la facilitățile acordate studenților la transportul pe calea ferată, odată cu intrarea în vigoare a noilor acte legislative privind învățământul valabile de la data de 3 septembrie 2023 – Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023 și Legea învățământului superior nr. 199/2023.
Drept urmare, începând cu data de 3 septembrie 2023, ora 00:00, se vor elibera legitimații de călătorie cu gratuitate/reducere la transportul pe calea ferată doar pentru elevi, urmând ca pentru studenți acestea să fie disponibile după publicarea prin Hotărâre de Guvern a normelor metodologice aferente Legii învățământului superior nr. 199/2023. (sursa: CFR Călători)