miercuri, noiembrie 20, 2024
AcasăSocietateCheltuielile cu pregătirea viitorilor angajați vor fi deductibile

Cheltuielile cu pregătirea viitorilor angajați vor fi deductibile

O inițiativă legislativă menită a sprijini mediul de afaceri a fost depusă la Camera Deputaților. Proiectul vizează ca banii cheltuiți de companii pentru formarea profesională a viitorilor angajați să fie considerate cheltuieli deductibile la calculul impozitului pe profit. Totodată, activele puse la dispoziția instituțiilor de învățământ pentru practica elevilor și studenților nu vor intra în categoria prestărilor de servicii, în vederea colectării taxei pe valoarea adăugată. Inițiatorul proiectului susține că peste 25.000 de locuri de muncă nu sunt aproape niciodată ocupate, în principal din cauza lipsei calificărilor dobândite de către elevi și studenți în perioada studiilor, chiar și după efectuarea unor scurte stagii de practică profesională. ”Față de această situație, dar și pe fondul creșterii economice tot mai ridicate din România, în vederea creșterii propriei cifre de afaceri, tot mai mulți agenți economici din România sunt dispuși să facă eforturi investiționale și să contribuie direct la formarea profesională a viitorilor angajați, în condițiile în care legislația fiscală le permite și, de ce nu, îi stimulează. În prezent, eforturile financiare făcute de către agenții economici privați în scopul formării profesionale sunt considerate cheltuieli cu sponsorizarea sau donațiile și nu, cum ar fi normal, să fie considerate cheltuieli cu pregătirea profesională”, arată inițiatorul proiectului, deputatul PNL Gheorghe Ialomițianu. Conform prevederilor legale privind sponsorizarea, firmele care achită donații sau sponsorizări pot deduce din impozitul pe profit datorat sumele aferente în limita a 3 la mie din cifra de afaceri sau 20% din impozitul pe profit datorat.
”În categoria cheltuielilor deductibile trebuie să intre dotarea și întreținerea atelierelor școlare cu echipamente tehnologice și orice alte cheltuieli legate de formarea profesională, inclusiv cheltuieli cu plata profesorilor sau instructorilor. // Vor fi deductibile cheltuielile cu întreținerea și reparațiile mijloacelor fixe și a materialelor de natura obiectelor de inventar date în folosință, în mod gratuit, instituțiilor de învățământ în vederea utilizării pentru practica studenților și elevilor care au parteneriate cu persoanele juridice care dau în folosință aceste active precum și alte cheltuieli cu pregătirea profesională a studenților și elevilor, în limita contractului încheiat între persoana juridică plătitoare de impozit pe profit cu beneficiarii de burse de studii”, se mai precizează în inițiativa legislativă.
Echipamentele și materialele de natura obiectelor de inventar date în folosință, în mod gratuit, instituțiilor de învățământ în vederea utilizării pentru practica studenților și elevilor vor fi considerate, totodată, mijloace fixe amortizabile, conform prevederilor Codului Fiscal. O altă prevedere introdusă este cea privind scutirea de la regimul TVA pentru activele puse la dispoziția instituțiilor de învățământ de către firme, fie că este vorba de achiziționare, fie de reparații sau întreținere.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu