Ministrul Dezvoltării Regionale, Sevil Shhaideh, s-a prezentat, în această după-amiază, la sediul Direcției Naționale Anticorupție. Sevil Shhaideh are de dat explicații, cel mai probabil, în dosarul ”Belina”. Nu se știe, încă, ce măsuri va dispune procurorul DNA. În același timp, ministrul Dezvoltării Regionale și-a delegat atribuțiile secretarului de stat Sirma Caraman, care participă, la această oră, la ședința săptămânală de guvern. Opoziția și reprezentanții societății civile au cerut demisia lui Sevil Shhaideh din Executiv. De asemenea, președintele Klaus Iohannis s-a exprimat pentru plecarea ministrului Shhaideh de la Palatul Victoria (precum și a celorlalți miniștri cu probleme penale). Sevil Shhaideh a declarat astăzi, la intrarea în sediul DNA, că decizia privind rămânerea sau plecarea sa din Guvern va fi luată mâine, în ședința Consiliului Executiv Național al PSD.
Chemată la DNA, Sevil Shhaideh și-a delegat atribuțiile la Ministerul Dezvoltării
ARTICOLE SIMILARE
- Advertisment -