Cinci pacienți de la Secția de Psihiatrie a Spitalului de Urgență „Sf. Pantelimon” Focșani s-au infectat cu noul coronavirus, ei fiind depistați pozitiv în cursul zilei de duminică. Din acest motiv, secția a intrat în carantină, iar cei cele cinci persoane au fost transferate deja la Secția de Boli Infecțioase. „În secție se aflau internate 51 de persoane. În momentul de față se desfășoară o anchetă epidemiologică, iar toți pacienții vor fi testați. Cadrele medicale s-au protejat bine până acum și nu am avut probleme”, ne-a declarat Codruța Elena Neagu, directorul interimar al Spitalului de Urgență Focșani. La această oră, pe Secția de Infecțioase se află internate alte 51 de persoane care s-au infectat cu SARS-CoV-2.