luni, noiembrie 25, 2024
AcasăSocietateCinci povestași de la c@rte în sate au plecat să exploreze Europa...

Cinci povestași de la c@rte în sate au plecat să exploreze Europa cu trenul

Cinci tineri voluntari ai Asociației “Eu, tu și ei”, alături de un facilitator de învățare, doamna profesoară Ionelia Burghelea, au pornit în călătoria tinereții lor în cadrul programului Erasmus DiscoverEU Inclusion, intitulat Diversity Rails Europe. Echipa INSIEME, formată din Roberta Olteanu, Angelina Bratosin, Miruna Ichim, Andreea Spulber și Dimitri Răzvan Răileanu, călătorește împreună pe o distanță de 3.133 km cu trenul pe ruta Focșani – București – Curtici – Viena- Padova – Roma – Florența – Veneția – Budapesta – Focșani. Călătoria va dura zece zile, timp în care echipa povestașilor călători va fi expusă la diferite experiențe de învățare și va vizita diferite obiective culturale și educaționale, cum ar fi muzee, parcuri, biblioteci și universități faimoase din Europa. La Viena, povestașii vor să afle istoria habsburgilor chiar în palatul Schonbrunn și din grădinile imperiale, vor să se plimbe pe strada în care a locuit Mihai Eminescu, iar la Roma vor fi inspirați de călătoria făcută de Badea Cârțan la Columna lui Traian. Desigur, la Florența vor vizita Galeria Uffizi, cel mai cunoscut muzeu al Renașterii culturale europene, în vreme ce la Veneția vor vizita faimoasa piață San Marco despre care Napoleon Bonaparte spunea că este “cea mai frumoasă sufrageriei a Europei”.  Voluntarii noștri au cu ei o ediție miniaturală a Poeziilor antume aparținând lui Mihai Eminescu, dar și alte volume de beletristică prin care să facă mai plăcut plimbarea. “Bagajul prețios ce ne-nsoțește/ cuprinde curiozitate și bun-simț și este/ cu-adaos de prietenie;/ din altruism am pus, dar nu doar o felie!/ Așa că-ntr-un ungher a rămas loc/  pentru sfioasa modestie;/ nu să facem stoc, ci s-o avem la îndemână:/ povestea noastră, când o fi, s-o spună!”, a scris doamna profesoară Ionelia Burghelea, cea care facilitează procesul de învățare a tinerilor pe parcursul unei călătorii de zece zile prin Europa cea mare și frumoasă!

Deși abia au pornit la drum, călătoria lor de maturizare a început în urmă cu o lună și jumătate, perioadă în care și-au setat obiectivele de învățare, au decis împreună traseul pe care îl vor urma, bugetul de care ar avea nevoie pentru a se bucura cu adevărat de călătorie, și-au rezervat trenuri și locuri de cazare, având constant sprijinul Asociației ”Eu, tu și ei”.

Proiectul Diversity Rails Europe (2023-2-RO01-KA155-YOU-000185569) este finanțat de Uniunea Europeană prin intermediul Agenției Naționale pentru Programe Comunitare în Domeniul Educației și Formării Profesionale (ANPCDEFP), făcând parte din acțiunea de incluziune din cadrul inițiativei DiscoverEU.

Și tu poți explora Europa cu trenul!

DiscoverEU este o acțiune a programului Erasmus+ care oferă tinerilor cu vârste între 18 și 19 ani ocazia de a explora diversitatea Europei, de a afla mai multe despre patrimoniul său cultural și istoria sa și de a cunoaște oameni de pe întregul continent, înțelegând mai bine ce înseamnă “unitate în diversitate”. Cei cinci tineri călători beneficiază de un permis de călătorie și se vor deplasa în principal cu trenul, acesta fiind cel mai sustenabil mijloc de transport.

Proiectul oferă unui grup de 20 tineri cu vârste între 18 și 19 ani, voluntari și beneficiari în proiectele Asociației ”Eu, tu și ei”, provenind din medii sociale vulnerabile dar nu numai, o experiență de călătorie care sa îi scoată din zona de confort, să le răspundă la întrebări legate despre lume și viață și, foarte important pentru situația de polarizare socială pe care o traversăm, să le formeze sentimentul de apartenență la UE. Astfel, organizați în grupuri de câte cinci, tinerii vor putea explora împreuna diversitatea Europei, având cheltuielile de călătorie plătite prin intermediul acestui proiect. Prin urmare, tinerii vor fi actori într-un proces complex de învățare. Participanții vor fi consiliați și susținuți să aleagă destinații care să corespundă intereselor și pasiunilor pe care le au și vor beneficia de pregătire lingvistică. Tinerii vor vizita universități, școli și alte organizații de interes, vor participa la evenimente civice și culturale dar vor întâlni și alți beneficiari ai programului, cu care pot împărți experiențe comune. Proiectul se va încheia în august 2025, perioadă în care alți 15 tineri vor avea șansa să fie ambasadori ai României în Europa.

Detalii puteți afla din formularul de înscriere:

https://forms.gle/XKcxspxa21TXs1U2A. (Silvia Nichita/ Asociația Eu, tu și ei Focșani)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu