duminică, noiembrie 24, 2024
AcasăActualitateCine sunt noii miniștri votați de PSD

Cine sunt noii miniștri votați de PSD

Comitetul Executiv Național al PSD s-a reunit, din nou, astăzi la prânz pentru a desemna nominalizările pentru portofoliile pe care le lasă libere cei 3 miniștri care au anunțat, aseară, că demisionează: Sevil Shhaideh – ministrul Dezvoltării Regionale, Administrației Publice și Fondurilor Europene, Rovana Plumb – ministrul delegat pentru Fondurile Europene, Răzvan Cuc – ministrul Transporturilor. După negocierile din culise și discuțiile oficiale din ședința CEx, liderii PSD au stabilit viitorii miniștri:
– Paul Stănescu- ministrul Dezvoltării Regionale și vicepremier. Paul Stănescu – este senator și președinte al PSD Olt. Are 60 de ani și a condus Consiliul Județean Olt timp de 2 mandate, între 2008 și 2016. Este inginer agronom și unul dintre cei mai influenți lideri PSD la ora actuală.
– Marius Nica – ministrul Fondurilor Europene. Nica are 37 de ani și a absolvit Academia Națională de Informații. A mai condus acest minister în Guvernul Ponta, în anul 2015. Marius Nica a mai lucrat în Ministerul Apărării Naționale și în Ministerul Mediului, fiind colaborator apropiat al Rovanei Plumb. În acest moment este consilier de stat în Cancelaria Prim-Ministrului, încă din perioada lui Sorin Grindeanu;
– Felix Stroe – ministrul Transporturilor. Felix Stroe – este președintele PSD Constanța. Din anul 2003 este manager al regiei de apă din Constanța – RAJA – și președinte al Asociației Române a Apei. Stroe are 61 de ani și a absolvit Academia Navală ”Mircea cel Bătrân”. Felix Stroe este un personaj controversat, prieten cu Nicușor Constantinescu.
Propunerile PSD și ale premierului Mihai Tudose urmează să ajungă la președintele Klaus Iohannis. Cei desemnați vor depune jurământul iar președintele va semna decretele de numire în funcțiile respective.

ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -
- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu