vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăSocietateCirca 1.700 de elevi din Vrancea învață în Scenariul 2

Circa 1.700 de elevi din Vrancea învață în Scenariul 2

La nivelul județului sunt înregistrați 49.288 de elevi în învățământul preuniversitar de stat și particular. Dintre aceștia, la acest moment, 469 de elevi din 5 unități de învățământ cu personalitate juridică și 23 de structuri arondate își desfășoară activitatea în sistem online, conform prevederilor Scenariului 2, din cauza coeficientului de infectare cu SARS-CoV-2 din unitățile administrativ-teritoriale în care se află unitățile de învățământ. Acest scenariu presupune participarea zilnică, cu prezența fizică în unitățile de învățământ, a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, a XIII-a și a celor din anii terminali din învățământul profesional și postliceal, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție. De asemenea, activitatea conform Scenariului 2 presupune, concomitent, participarea zilnică, în sistem online a elevilor din celelalte clase/ani de studiu. În cele 5 unități de învățământ cu personalitate juridică și 23 de structuri arondate își desfășoară activitatea în sistem „față în față” 1.224 de elevi. Un număr de 76 de elevi din județul Vrancea își desfășoară activitatea în sistem exclusiv online, precum și 25 de cadre didactice, din motive medicale, aflându-se în diferite grupe de risc medical. În județul Vrancea își desfășoară activitatea, în acest moment, 3.504 cadre didactice. În toate unitățile de învățământ ale județului Vrancea sunt respectate prevederile Ordinului Ministerului Educației și Cercetării nr. 3235/4 februarie 2021 și al Ministerului Sănătății nr. 93/4 februarie 2021 pentru aprobarea măsurilor de organizare a activității în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ în condiții de siguranță epidemiologică pentru prevenirea îmbolnăvirilor cu virusul SARS-CoV-2. (SURSA: Inspectoratul Școlar Vrancea)


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu