vineri, noiembrie 22, 2024
AcasăActualitateCirculația trenurilor este deviată din cauza ciocnirii dintre cele două garnituri de...

Circulația trenurilor este deviată din cauza ciocnirii dintre cele două garnituri de marfă

Traficul feroviar este blocat în Vrancea, din cauza unui incident feroviar în care au fost implicate două trenuri private de marfă (transport de cereale), între Sihlea și Dumbrăveni. În urma impactului, 4 vagoane și o locomotivă au deraiat. Nu s-au înregistrat victime. „Locomotiva trenului privat de marfă, care aparţine operatorului TimRail Cargo s-a defectat, iar mecanicul nu a mai putut controla garnitura, care a patinat şi a intrat într-un alt trenul privat de marfă, al companiei DB Cargo, care aştepta la sector. În urma impactului, locomotiva şi primul vagon, din compunerea trenului de marfă al companiei DB, au deraiat.”, se arată într-un comunicat al CFR SA. ”Astăzi, 1 decembrie 2022, urmare avizării primite de la administratorul de infrastructură – CFR SA privind un incident  pe calea ferată între stațiile Sihlea – Gugești, CFR Călători informează că circulația trenurilor de călători de pe relația Buzău – Mărășești se efectuează pe ruta ocolitoare Buzău – Făurei – Barboși – Tecuci – Mărășești. Programul de circulație în zona afectată se va desfășura în continuare în funcție de măsurile operative stabilite și dispuse de managerul infrastructurii feroviare – CFR SA, CFR Călători aplicând întocmai instrucțiunile acestuia.”, au transmis reprezentanții CFR Călători. Reprezentanţii SRCF Galaţi vor asigura suportul tehnic necesar operatorilor privaţi pentru intervenţia la faţa locului, astfel încât zona afectată să fie eliberată şi redeschisă traficului în condiţii de siguranţă.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu