Autoritățile au hotărât să blocheze traficul și pe drumul național 23, Focșani-Brăila. Viscolul pune mari probleme atât în Vrancea dar, mai ales, în județul Brăila, la această oră, astfel încât s-a luat decizia blocării circulației spre județul vecin. Practic, chiar dacă, acum, se poate merge până la Măicănești, de acolo spre Brăila traficul este blocat. Poliția rutieră a instituit filtre în mai multe puncte din județ.
De asemenea, din cauza viscolului, autoritățile au hotărât să impună restricții de circulație pe drumurile naționale care fac legătura cu județul Galați. Astfel, se poate ajunge la Galați, pe drumul național 24 (Tișița-Tecuci) și pe tronsonul dintre Nănești și Hanu Conachi, doar cu autovehicule cu masa totală de maximum 3,5 tone.