Consiliul Județean Vrancea a găzduit astăzi a doua întâlnire din seria celor trei organizate în această săptămână de președintele Cătălin Toma și de de ministrul lucrărilor publice, dezvoltării și administrației, Ion Ștefan, cu scopul de a informa autoritățile publice locale despre posibilitatea accesării de fonduri pentru edificarea sau extinderea sistemelor de apă și canalizare. La prezentările și dezbaterile de marți au fost prezenți primarii din 16 localități vrâncene: Panciu, Bălești, Cîmpuri, Dumitrești, Garoafa, Gura Caliței, Jitia, Movilița, Poiana Cristei, Pufești, Slobozia Ciorăști, Țifești, Valea Sării, Vintileasca, Vizantea Livezi și Tîmboiești. ”Împreună cu Compania de Utilități Publice dorim să demarăm un amplu proiect de înființare sisteme de apă și canalizare în localitățile unde nu există în acest moment astfel de utilități, să le integrăm într-un proiect, ținând cont de ceea ce va urma. Guvernul lucrează în acest moment la un Program Național de Redresare și Reziliență și trebuie să fim foarte bine pregătiți, pentru a accesa printre primii fondurile destinate dezvoltării”, a spus președintele CJ Vrancea, Cătălin Toma, la debutul întâlnirii. Acesta a adăugat că, în urma acestor prime discuții cu edilii vor urma și vizite aplicate pe teren.
Directorul CUP SA, Gheorghe Vasilescu, a spus că va fi realizat un nou studiu de fezabilitate, care să cuprindă toate localitățile care nu beneficiază de apă și canalizare, pentru a se putea construi în următorii ani sisteme automatizate, care să fie dimensionate corect pe necesarul în creștere de apă. ”La orizont avem un munte de bani. România are la dispoziție 80 miliarde de euro pentru a fi investiți în diferite proiecte de infrastructură, iar un capitol din programul de Redresare și Reziliență este pentru investiții în apă și canalizare, care vine să completeze sau să înființeze alte rețele de apă și canalizare, în valoare de 1,250 miliarde de euro. Până la sfârșitul anului 2026 trebuie finalizate toate aceste proiecte”, a declarat și ministrul Ion Ștefan. Acesta a mai precizat că edilii au posibilitatea de a depune proiecte pentru pentru apă și fose septice în sate sau comunități izolate, cu finanțare de la Compania Națională de Investiții.
Primarii prezenți la întâlnire au expus situația privind utilitățile din localitățile lor, primind răspunsuri și soluții concrete la problemele prezentate și au declarat că vor face demersuri pentru accesarea fondurilor. Ultima întâlnire pe tema investițiilor în infrastructura de apă și apă uzată din Vrancea va avea loc miercuri, 25 noiembrie, la sediul CJ Vrancea și va putea fi urmărită online în direct, pe pagina de Facebook a instituției. (Biroul de Presă al Consiliului Județean Vrancea)