joi, noiembrie 21, 2024
AcasăAdministratieClubul Sportiv "Unirea" Focșani va fi preluat de Consiliul Județean Vrancea. Directorul...

Clubul Sportiv „Unirea” Focșani va fi preluat de Consiliul Județean Vrancea. Directorul clubului: „Nu știu nimic”

Clădirile și terenurile Clubului Sportiv Unirea Focșani vor trece în perioada următoare din administrarea Ministerului Tineretului și Sportului în cea a Consiliului Județean Vrancea. Pe site-ul Ministerului Tineretului și Sportului se află deja proiectul de hotărâre de Guvern, scopul principal al acestei mutări fiind reabilitarea construcțiilor existente. Inițial, bunurile Clubului Sportiv Unirea au fost evaluate la peste 6,7 milioane de lei, dar la o nouă reevaluare a complexului, făcută anul acesta, a rezultat o valoare de inventar de doar 2,8 milioane de lei. Clubul Sportiv Unirea Focşani a fost înființat în urmă cu 47 de ani și are 9 secţii sportive: atletism, arte marțiale, box, judo, radioamatorism, tenis de masă, tenis de câmp, tir sportiv, sambo. „Am auzit ceva dar nu știu nimic. Nu am fost informat oficial, știu doar din discuțiile cu colegii. Într-un fel este și bine, în alt fel este rău. Bine pentru că ar putea fi reparate clădirile astea pe care Ministerul le-a ignorat atâția ani. Poate vor veni mai mulți bani și pentru susținerea sportului. Mă uit la clubul CSM Focșani 2007 al Primăriei și văd că bugetul lor pentru o singură secție este cât avem noi pe tot clubul. Din punctul meu de vedere, ar fi fost bine ca aceste cluburi departamentale să rămână la minister, dar să se dea bani de performanță”, susține Petrea Vîlcu, președintele Clubului Unirea Focșani.

Ce prevede Hotărârea de Guvern

Art. 3 (1) Ministerul Tineretului și Sportului va verifica și controla anual, prin Clubul Sportiv Unirea Focșani, modul de folosire al imobilului transmis, în conformitate cu destinația acestuia.

            (2) În situația în care nu au fost îndeplinite prevederile art.2, alin.(2) se abilitează Ministerul Tineretului și Sportului să inițieze procedurile privind revenirea imobilului în domeniul public al statului și în administrarea Ministerului Tineretului și Sportului – Clubul Sportiv Unirea Focșani, în condițiile legii.

            Art. 4

(1) Predarea – preluarea imobilului prevăzut în anexa nr.2, se face pe bază de protocol încheiat între părțile interesate, la valoarea de inventar de la data transmiterii, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.

(2) La transmiterea imobilului, se vor preda mijloacele fixe și obiectele de inventar din dotarea acestuia.

(3) Preluarea imobilelor se face cu respectarea situației juridice a acestora, existentă la data transferului.

(4) În termen de 60 de zile de la preluarea imobilului se va proceda, prin grija noului proprietar, la înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate publică în favoarea județului Vrancea.


ARTICOLE SIMILARE

- Advertisment -

- Advertisment -

Cele mai citite

- Advertisment -

Cele mai citite

Abonare Vrancea24.ro OK Mai Tarziu